Seminarul de iniţiere în programe de educaţie economică şi antreprenorială “ABC
n contextul în care educația economică și antreprenorială devine una din prioritățile sistemului de învățămînt în Republica Moldova, fapt prevăzut și în Codul educației al Republicii Moldova, adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 152 din 17.07.2014, Direcția educație Anenii Noi a propus instruirea învățătorilor și profesorilor în vederea predării disciplinii opționale Educație economică și antreprenorială.
Astfel, în perioada 29-30 iunie 2015, în incinta liceului M.Eminescu, din r. Anenii-Noi s-a desfăşurat seminarul de iniţiere în programe de educaţie economică şi antreprenorială “ABC Economic: programe pentru şcoala primară şi gimnazială” la care au participat 30 de învăţători şi 26 profesori, care predau la elevii claselor I-IV şi, respectiv, claselor V-IX din 30 localităţi ale raionului.
Instruirea este organizată de către Asociaţia Obştească “Junior Achievement Moldova” la iniţiativa Direcţiei Educaţie Anenii Noi, cu suportul financiar al Fundației ”Familia Sturza”.
În cadrul instruirii participanţii s-au familiarizat cu metodele şi tehnicile de predare a disciplinei opţionale ”Educaţie economică şi antreprenorială” pentru clasele primare şi gimnaziale, în conformitate cu prevederile curriculumului, aprobat de către Consiliul Naţional pentru Curriculum, Ministerul Educaţiei.
Agenda evenimentului a cuprins subiecte cu referire la programele incluse în curriculum, cum ar fi: socializare, “Noi înşine”, “Familia noastră”, “Comunitatea noastră”, “Oraşul nostru”, “Noi şi Europa”, “Spiritual antreprenorial”, “Economia în cifre”, “Piaţa internaţională”, “Cheia succesului”, “Minifirma şcolară” şi alte activităţi interdisciplinare.
Fiecare participant în parte a beneficiat de cîte un set de materiale didactice, care cuprinde: ghiduri, caiete pentru elevi, plicul didactic nr. 1 şi 2, set suplimentar de jocuri ce dezvoltă abilităţi şi competenţe economice şi antreprenoriale.
În calitate de traineri / facilitatori au fost învăţătorii cu experienţă în predarea acestei disciplini, şi anume: Ciutac Eugenia şi Cotruţa Marcela.
Pe final, participanții au remarcat că în cadrul instruirii a fost utilizat și repartizat material didactic diferențiat, s-au utilizat diverse tehnici și metode, s-a diseminat material metodologic calitativ, materialul oferit este destul pentru a putea preda disciplina opțională Educație economică și antreprenorială.
